A fost 6 august 1945

Apocalipsa 13, 11-18

Gândirea și simțămintele religioase ale creștinilor sunt centrate pe ideile privind Sfârșitul Lumii. Proiecția acestor idei în timp se lasă însă mult influențata de înclinațiile emoționale ale fiecărui practicant al unei religii creștine. Totul se face de regulă cu Biblia în mână și apelând pentru iluminare nu la necunoscători.

Mesajul cărților Daniel și Apocalipsa nu se limitează doar la evenimente deja trecute, ele au o proiecție în viitor și se cer interpretate.

În modernele interpretări „apocaliptice” apare curent idea unei „noi ordini mondiale”. Cât de fundamentată este aceasta?

Să ne aplecăm puțin asupra ultimei fiare din profeții (Apoc.13, 11-18), identificată în general drept America (SUA): Mai este de așteptat ca această imagine profetică să devină realitate?

Când E. G. White făcea referire la viitorul politic și religios al lumii în relație cu „vremea sfârșitului” era final de sec. XIX, început de sec. XX (ea a trăit între 1827-1915). Cum arăta harta politică a lumii la acea vreme?

Puterea politică și economică mondială era concentrată în Europa. Centrele politico-administrative ale imperiilor mondiale, erau adunate toate (cu excepția celui japonez) în Europa. Nu reprezenta un secret, în vremea la care ne referim, faptul că tensiunile politice creșteau prin concurența dintre noile structuri și cele deja ruginite. La 1871 o nou-venită – Prusia – disloca una care nu-şi mai prea găsea vocația în arhitectura Europei – Franța. Îmbătrânitul Imperiu Habsburgic – deasupra căruia, pe vremea lui Carol V, „Soarele nu apunea nici o dată” – după lovitura napoleoniană abia mai stătea pe propriile picioarele. Bătrânul Franz-Josef cu greu se mai ținea în șeaua imperială. Mai era Imperiul Otoman – care reunea lumea musulmană – cu al lui sultan Abdülhamid II („bolnavul de la Bosfor”), atât de șubred politic că nici cârjele germane nu-i mai slujeau. Imperiul țarist era mai retras.

Pregnantă în viața politică era Monarhia Britanică, nu prin apusa ei putere economică și militară ci prin relațiile de familie. George V era văr cu Wilhelm II – Împăratul Germaniei – și cu Nicolae II – Țarul Rusiei. Bunica lor – Regina Victoria – nu acceptase ideea ca nepoții să poarte titluri mai înalte decât ea și lăsă să fie numită Împărăteasa Indiei. În acest context, aproape paranoid, nou venitul Wilhelm II – el însuși cu același profil psihologic – reușește să aducă Germania pe primul loc, atât economic cât și militar (în mod deosebit maritim), în timp record.

Era clar pentru toată lumea că Europa politică trăia o dinamică amețitoare și tensiunile creșteau. Lipsea doar scânteia. Aceasta nu întârzie să apară din pistolul atentatorului de la Sarajevo!

Întreaga structură a europeanului castel din cărți de joc avea să cedeze.

După ani de război (început cu promisiunea că va dura doar câteva luni!) fronturile nu se mai mișcau, răniții și morții umpleau continentul, soldații dezertau în masă…

Wilhelm II îl urcă pe Lenin în tren sigilat în Elveția și lăsă să fie debarcat în secret la St Petersburg cu tot ce avea nevoie pentru a-l scoate din scenă pe vărul Nicolae II. Cu spatele acoperit și cu mijloacele financiare asigurate „revoluționarul” își duce la bun sfârșit misiunea.

Avantajul pentru puterile centrale însă refuza să se arate: la 6 aprilie 1917 America declară război Germaniei. Până atunci ultima fiară profetică jucase rolul mielului. Urma să devină arbitru!

Când totul luă sfârșit, nimic nu mai arăta ca înainte. Cea mai problematică era acum instabilitatea ruinelor vechii construcții politico-economice. Nici vorbă de o nouă ordine mondială! Mai degrabă dezordine generală, haos politic și economic. Vechea ordine nu mai exista: imperiile mondiale German, Habsburgic și Rusesc dispăruseră de pe hartă, urmate de cel Otoman.

Wilhelm II, arhitectul iluziilor, își alunga acum plictiseala tăind lemne în parcul reședinței din Olanda. Fostul lui imperiu însă nu putea suporta umilința. În următorii 20 de ani un fost soldat de rând al armatei imperiale habsburgice (nomina odiosa!) fu în starea să facă economia Germaniei să depășească orice așteptări, și asta – zice-se – neobservat de ochii împăienjeniți ai lumii obosite încă de atâta război.

Noul conflict început iarăși de Germania – acum republică cu pretenții de imperiu (Reich) – avea să se termine așa cum știm toți. Fiara profetică cu chip de miel intră în joc. Provocată la Pearl-Harbor de ultima putere imperială (Japonia), America debarcă la 6 iunie 1944 în Europa – „Operation Overlord”, nume sugestiv!! – și porni tăvălugul. Dar, pentru că lumea tot nu se liniștea, anunță clar preluarea comandamentului mondial cu glasul de balaur al mielului! Procedă așa cum se face în orice armată din lume: noul comandant strigă puternic „Atențiune!” (Hiroșima: 6 august 1945) și, după o pauză rezonabilă pentru a fi auzit de toți, urmă ordinul „Comanda la mine!” (Nagasaki: 9 august 1945). Astfel momentul profetic deveni oficial și general cunoscut.

Cele două conflagrații nu au fost doar războaie ci echivalentul unor revoluții mondiale!

Unii mai așteaptă încă o viitoare „nouă ordine mondială”. Regrete! E de mult instituită, deci nu mai este de mult „nouă”. Nici un actor politic contemporan nu mai urmărește o preluare a conducerii mondiale. Toți au fost implicați de la bun inceput și rămân integrați activ în ordinea prezentă. Ce altă ordine ar mai putea apărea? Poate dezordine… tactică!

Să nu mai vorbim despre o altă, viitoare „ordine mondială”! Mai realist este să identificăm intențiile de dezordine spirituală, generată pentru „amăgirea locuitorilor Pământului”! Exemplu „mișcarea” New Age cu feminismul ei intrinsec: amăgirea și haosul ridicate la rang de ideal!

Revenind la întrebarea cu care am început, răspunsul nu poate fi decât unul:
Nu, imaginea profetică a vremurilor dinaintea sfârșitului nu mai poate DEVENI o realitate, ea ESTE demult realitate!
Am sărbătorit de curând 100 de ani de la dărâmarea vechii ordini mondiale (1919) şi 75 de ani de la instituirea noii ordini mondiale (1945). Am mai auzit și epocalul mesaj: „Războiul rece s-a terminat!”.

Să nu ne mai lăsăm atenția distrasă de „caii verzi” ai propagatorilor de teorii conspiraționiste. O altă „nouă ordine mondială” nu va mai fi! A mai rămas doar ca timpul să se sfârșească așa cum a fost făgăduit: pe neașteptate!

Dr. Teofil LĂCĂTUȘU

Mod de citare:
Lacatusu, T.: A fost 6 august 1945. Mesagerul 2020; 3: 8-9.

Doreşti să susţii revista MESAGERUL?

Revista Mesagerul este distribuită gratis dar implică suficient de multe costuri. Dacă cei ce apreciază lucrarea noastră, înțeleg efortul pe care-l depunem și timpul pe care-l investim, sau sunt la fel de entuziaști ca noi și doresc
să contribuie financiar la această lucrare, o pot face pentru acoperirea costurilor de editare grafică și expediere.

Vă mulţumim!

SPONSORIZĂRI

O rubrică nouă pentru a oferi sponsorilor noștri, antreprenori, un spațiu vizibil.

Pentru persoanele interesate vă rugăm să ne contactați la:

© Copyright 2020-2022 mesagerul.org